Eşti printre cei care iau bacu' din prima şi vrei şi tu să dai la o facultate. Doar că după ce dai admitere(după caz), aştepţi să se întocmească 99999999 de liste pentru a afla într-un final dacă ai fost sau nu declarat admis pe unul din locurile de la taxă sau buget suportate de facultatea respectivă.
Zis şi făcut, doar că aceste liste se pot schimba de la o zi la alta cum nici nu-ţi imaginezi.
De exemplu, eu eram acum 24 de ore pe lista cu canditaţii aflaţi 'în aşteptare' pentru un loc la taxă/id, iar a doua zi sunt sunat pentru a confirma locul pe lista candidaţilor admişi pe locurile cu taxă. Noroc lor (poate şi al meu) a fost acela că vroiam atât de mult să urmez cursurile acestei facultaţi (FJSC Bucureşti) încât eram dispus să stau un an şi la ID, iar în momentul în care m-au sunat eu eram chiar în sediul lor pentru a depune confirmarea pentru obţiunea dorită.
Acum sincer nu ştiu la ce să mă mai aştept, însă sunt fericit că pot urma cursurile FJSC la ZI chiar dacă pe locurile cu taxă.
Apropo... Multă baftă tuturor studenţilor, că doar acum vorbim de la acelaşi nivel. :D
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu